Primul seism a avut loc la ora locala 3h36min11sec; potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, cutremurul a avut epicentrul la 16 km nord-vest de GALATI (45,55 grade latitudine Nordica, 27,90 grade longitudine Estica), iar adancimea focarului a fost de 7 km.
Cutremurul a avut magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter si a fost resimtit in zona epicentrala cu intensitatea de II-III grade pe scara Mercalli.
ShakeMap cutremur Moldova de Sud 25 septembrie 3h36min ML=3,3:infp.ro
Al doilea cutremur s-a produs la ora locala 5h50min41sec, iar epicentrul sau a fost localizat la 17 km de GALATI (45,54 grade latitudine Nordica, 27,87 grade longitudine Estica).
Potrivit INCDFP, cutremurul a avut loc la adancimea de 6 km, iar magnitudinea a fost de 3,4 grade pe scara Richter. Seismul a fost resimtit in zona epicentrala cu intensitatea de aproximativ III grade pe scara Mercalli.
ShakeMap cutremur Moldova de Sud 25 septembrie 5h50min ML=3,4:infp.ro
Anterior acestor evenimente, un alt cutremur a mai avut loc in aceeasi zona in ziua de 23 septembrie, la ora locala 13h08min41sec, magnitudinea acestuia fiind de 3,0 pe scara Richter; intensitatea in zona epicentrala a fost de II grade pe scara Mercalli.
Cutremurele crustale din zona GALATI-CUDALBI-PECHEA nu reprezinta o noutate. In zona se produc destul de frecvent seisme crustale, la adancimi de 5-20 km. In trecut, in zona s-au inregistrat si cutremure locale cu magnitudini de pana la 4,5 grade si intensitati maxime de cel mult V grade pe scara Mercalli; astfel, la 13 martie 1908, in zona GALATI-PECHEA s-a produs un cutremur local cu intensitatea de V grade pe scara Mercalli. Mai recent, la 19 iulie 1987 in aceeasi zona s-a produs un cutremur local cu magnitudinea de 4,4 grade la adancimea de circa 15 km. Activitatea seismica locala este corelata cu un sistem de falii crustale, dar evenimentele nu depasesc intensitatea de V grade pe scara Mercalli, fiind de importanta exclusiv locala, dar si fara a cauza pagube.
Update:
Un nou cutremur s-a produs in seara zilei de 25 septembrie, la ora locala 18h43min23sec, epicentrul fiind localizat in zona GALATI-CUDALBI-PECHEA (45,54 grade latitudine Nordica, 27,91 grade longitudine Estica),potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului. Seismul a avut loc la adancimea de 4 km, iar magnitudinea a fost de 3,2 grade pe scara Richter. Intensitatea seismului a fost de II-III grade pe scara Mercalli.
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!