Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,3 grade in Sudul-Vestul Iranului

Un cutremur moderat, cu magnitudinea mb de 5,3 grade ( magnitudinea locala ML 5,2), s-a produs in ziua de marti, 21 iunie, in Sud-Vestul Iranului.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 21h09min UTC (ora locala 1h39min a zilei de 22 iunie). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Centrul Seismologic Iranian din cadrul Institutului de Geofizica al Universitatii din Teheran, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in zona de coasta din partea sud-vestica a tarii (regiunea Mohr din provincia Fars).
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea mb 5,3 (magnitudinea locala ML 5,2).
Miscarea seismica a fost resimtita in Sud-Vestul Iranului, in special in zona de coasta a provinciei Fars, precum si in Emiratele Arabe Unite si in Qatar. Nu au fost raportate pagube semnificative.
 

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!