Primul cutremur a avut loc in noaptea de 23/24 septembrie, la ora locala 2h11min20sec (23h11min20sec UTC). Cutremurul a avut epicentrul in Muntii Vrancei, la 8 km Vest de NEREJU, judetul Vrancea (45,71 grade latitudine Nordica, 26,62 grade longitudine Estica), potrivit INCDFP si EMSC.
Sursa foto: EMSC
Cutremurul s-a produs la adancimea de 92 km si a avut magnitudinea moment Mw 5,7 (ML 5,3). Intensitatea maxima a fost de V-VI grade pe scara Mercalli. Seismul a fost resimtit mai intens in Moldova, in arealul Focsani-Podisul Barladului-Iasi; la Iasi cutremurul a provocat caderea unei portiuni din frontonul unei cladiri vechi. Seismul a mai fost resimtit destul de intens in Nordul Moldovei, dar si in Transilvania. In Muntenia intensitatea a fost mai mica decat in Moldova.
Al doilea cutremur s-a produs in noaptea de 27/28 decembrie, la ora 1h20min55sec (23h20min55sec UTC). Seismul a avut epicentrul tot in Muntii Vrancei, la 8 km Vest de NEREJU, judetul Vrancea (45,71 grade latitudine Nordica, 26,61 grade longitudine Estica), potrivit INCDFP si EMSC.
Sursa foto: EMSC
Cutremurul s-a produs la adancimea de 98 km si a avut magnitudinea moment Mw 5,6 (ML 5,3). Intensitatea maxima a fost de V grade pe scara Mercalli. Acest seism a fost resimtit mai intens in Muntenia si mai slab in Moldova, spre deosebire de cutremurul din 24 septembrie.
Mecanismele de focar ale celor doua cutremure componente ale perechii au fost asemanatoare, dar diferenta a rezultat din sensul predominant de propagare a ruperii, spre Moldova in primul caz si spre Muntenia in al doilea caz.
Mecanismul de focar al cutremurului din 24 septembrie 2016, potrivit EMSC:
Mecanismul de focar al cutremurului din 28 decembrie 2016, potrivit EMSC:
Cele doua cutremure par a fi comparabile, din punct de vedere al magnitudinii si al localizarii, cu seismul vrancean moderat din 1 august 1985, care, de asemenea, a fost parte a unui dublet seismic:
01.08.1985 14:35:04 UTC 45,73N 26,62E adancime 93 km ML=5,6 Mw=5,8
23.09.2016 23:11:20 UTC 45,71N 26,62E adancime 92 km ML=5,3 Mw=5,7
27.12.2016 23:20:55 UTC 45,71N 26,60E adancime 99 km ML=5,3 Mw=5,6
In cazul dubletului de la 1 august 1985, socul primar a precedat cu cateva ore seismul moderat cu magnitudinea de 5,5+, astfel:
01.08.1985 11:17:35 UTC 45,79N 26,77E adancime 119 km ML=5,2
Producerea de cutremure in perechi este o caracteristica importanta a seismicitatii vrancene subcrustale. De exemplu, un dublet seismic vrancean a avut loc la 30/31 mai 1990; primul soc s-a produs la ora locala 13h40min avand magnitudinea MGR 6,7 iar al doilea soc s-a inregistrat la ora locala 3h17min in ziua de 31 mai, magnitudinea acestuia fiind MGR 6,1. Alte perechi de seisme vrancene au mai avut loc la 7 septembrie/9 decembrie 1945, 22 octombrie/10 noiembrie 1940, 25 mai 1912 (triplet, 3 socuri consecutive in interval de cca. 2 ore), 13 septembrie 1903/6 februarie 1904 etc.
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!