close
Stiri vechi

Cutremur de magnitudine 4,5 in regiunea Vrancea


Un cutremur subcrustal cu magnitudinea de la 4,5 grade pe scara Richter s-a produs in dupa-amiaza zilei de duminica, 11 august, in regiunea Vrancea.

Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, cutremurul a avut loc la ora locala 16h31min09sec, iar epicentrul sau a fost localizat in Muntii Vrancei, zona PALTIN-NEREJU (45,75 grade latitudine Nordica, 26,69 grade longitudine Estica).

 Magnitudinea seismului a fost de 4,5 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la adancimea de 88 km si a fost resimtit in zona epicentrala cu intensitatea de aproximativ IV grade pe scara Mercalli. Miscarea seismica a mai fost resimtita cu intensitati de III pana la III-IV grade in mai multe orase din sudul si centrul Moldovei, la Bacau, Focsani, Galati, dar si in sudul si estul Munteniei, inclusiv la Bucuresti, unde intensitatea cutremurului a fost de III grade pe scara Mercalli.
Cutremurul a mai fost simtit cu intensitati de III pana la IV grade pe scara Mercalli in judetul Iasi,in Podisul Barladului, la Tulcea, in nordul Munteniei, dar si in vestul Republicii Moldova.
Cutremurul de azi a fost cel mai puternic produs in acest an in regiunea Vrancea. Ultimul cutremur vrancean cu magnitudinea mai mare de 4,5 grade a avut loc la 1 decembrie 2012, magnitudinea acestuia fiind de 4,8 grade pe scara Richter.


Sorin

The author Sorin