close
Stiri vechi

Cutremur de magnitudine 4,2-4,5 in regiunea Vrancea

Un cutremur subcrustal cu magnitudinea de 4,2-4,5 grade pe scara Richter s-a produs in ziua de duminica, 21 aprilie, in regiunea Vrancea.

Seismul a avut loc la ora locala 11h09min08sec. Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, cutremurul a avut epicentrul la limita dintre Muntii Buzaului si Muntii Vrancei, zona LOPATARI-GURA TEGHII (coordonatele geografice ale epicentrului fiind 45,58 grade latitudine Nordica si 26,58 grade longitudine Estica).

Magnitudinea cutremurului a fost estimata la 4,2-4,5 grade pe scara Richter. Seismul a fost resimtit in judetele Vrancea si Buzau cu intensitatea maxima de aproximativ IV grade pe scara Mercalli. De asemenea, miscarea seismica a mai fost resimtita si in sudul tarii, inclusiv la Bucuresti, cu intensitatea de II-III grade pe scara Mercalli.
Precedentul cutremur vrancean de magnitudine peste 4,0 a avut loc la 6 martie, magnitudinea acestuia fiind de 4,2 grade. 

Sorin

The author Sorin