Un cutremur crustal, cu magnitudinea ML de 4,2 grade, s-a produs in ziua de marti, 18 iulie, in Nordul Olteniei, la Nord-Vest de municipiul Targu Jiu (judetul Gorj). Seismul face parte din secventa seismica declansata in Nordul Olteniei in luna februarie.
Sursa foto: INCDFP
Seismul a avut loc la ora locala 23h30min55sec (20h30min55sec UTC ). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in zona RUNCU-Depresiunea Targu Jiu, la 16 km Nord-Vest de TARGU JIU, judetul Gorj (45,14 grade latitudine Nordica, 23,13 grade longitudine Estica).
Sursa foto: EMSC
Cutremurul s-a produs la adancimea de 8,6 km si a avut magnitudinea ML de 4,2 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de V grade in zona epicentrala. Seismul a fost urmat de mai multe replici slabe, cu magnitudini de pana la 2,7 grade.
Miscarea seismica a fost resimtita in judetul Gorj, in special in mai multe localitati din Depresiunea Targu Jiu. De asemenea, cutremurul a fost resimtit si in Depresiunea Petrosani (judetul Hunedoara).
Secventa seismica din Oltenia, declansata in luna februarie, a inclus peste 2.500 de cutremure pana in prezent, dintre care 3 seisme au avut magnitudini egale sau mai mari de 5,0 (cutremurele din 13 si 14 februarie, cu magnitudini ML de 5,2 si 5,7 grade, respectiv seismul din 20 martie cu magnitudinea ML 5,0).
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!