Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,8 grade in Sudul Iranului

Un nou cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,8 grade, s-a produs in ziua de marti, 9 iunie, in provincia Fars din Sud-Vestul Iranului. Cu aproximativ o ora si 10 minute inainte, un alt cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,4 grade, s-a produs in aceeasi zona.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 17h18min UTC (ora locala 21h48min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul cutremurului a fost localizat in Sud-Vestul Iranului, in provincia Fars, la 67 km Vest de localitatea Gerāsh.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km, potrivit Centrului Seismologic al Universitatii din Teheran. Seismul a avut magnitudinea magnitudinea de 5,8 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala ML 5,7 potrivit Centrului Seismologic iranian).
Ca si seismul anterior, si acest cutremur a fost resimtit mai intens in provincia Fars din Sud-Vestul Iranului.
Cele doua seisme moderate au fost urmate de mai multe replici relativ slabe, cu magnitudini in jur de 4,0.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!