Cutremur major cu magnitudinea de 7,4 grade in China

Un cutremur major, cu magnitudinea moment de 7,4 grade, s-a produs in ziua de vineri, 21 mai, in China (provincia Qinghai).

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 18h04min UTC (ora locala 2h04min a zilei de 22 mai). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul cutremurului a fost localizat in partea sudica a provinciei Qinghai.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara bazata pe moment seismic.
Miscarea seismica a fost puternic resimtita in provincia Qinghai si a fost urmata de mai multe replici cu magnitudini de pana la 5,2-5,5 grade.
Un alt cutremur, cu magnitudinea moment de 6,1 grade, s-a produs cu cateva ore mai devreme in provincia Yunnan, in partea sudica a tarii.
Aceste seisme s-au produs in contextul mai multor cutremure semnificative produse in ultimele luni in Oceanul Indian. De asemenea, cutremurul din provincia Qinghai a fost cel mai important seism produs in Asia continentala dupa anul 2015; practic dupa 2015 nu s-a mai produs nici un cutremur major in Asia centrala. In noiembrie 2017 s-a mai produs un seism major cu magnitudinea moment de 7,3 grade in zona de granita dintre Iran si Iraq. Insa in Asia centrala nu a mai avut loc nici un cutremur major in ultimii ani. Cutremurul produs in Mongolia la 11 ianuarie 2021 (magnitudine Mw 6,7) nu intra in categoria seismelor majore, dar a fost totusi un eveniment semnificativ.
 

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!