Un cutremur puternic, cu magnitudinea moment de 6,2 grade, s-a produs in ziua de joi, 14 ianuarie, in Vestul insulei indoneziene Sulawesi.
Sursa foto: EMSC
Seismul a avut loc la ora 18h28min UTC (ora locala 2h28min a zilei de 15 ianuarie). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in partea vestica a insulei Sulawesi.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 20 km si a avut magnitudinea de 6,2 grade pe scara bazata pe moment seismic.
Potrivit CNN, care citeaza autoritatile locale din Sulawesi, cel putin 8 oameni au murit si alte cateva sute au fost raniti in urma seismului, care a provocat importante distrugeri in localitatile din apropierea epicentrului. Numeroase cladiri au suferit distrugeri totale (prabusiri) sau partiale.
In aceeasi zona a mai avut loc un cutremur moderat cu magnitudinea moment de 5,7 grade la ora 6h35min UTC (14h35min timp local).
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!