Cutremurele din 30 si 31 mai 1990

Ultimul cutremur vrancean puternic (cu magnitudinea MGR mai mare sau egala cu 6,4-6,5 grade) a avut loc la 30 mai 1990. Evenimentul a avut loc la ora locala 13h40min si s-a produs la adancimea de 91 km, avand magnitudinea MGR=6,7. El a fost urmat de un al doilea cutremur semnificativ produs in dimineata zilei de 31 mai 1990 la ora locala 3h17min (MGR=6,1 si adacime 86 km).
Cutremurul din 1990 a avut sursa in capatul de Nord-Est al ariei seismogene vrancene si s-a produs ca reactie la cutremurul din Muntii Buzaului de la 30/31 august 1986 (MGR 7,0 si adancime 131 km). Mai trebuie spus ca, in afara de aceasta baleiere vranceana tipica SV-NE, cutremurul din 1990 din Vrancea a fost precedat de un seism semnificativ produs in Armenia la 7 decembrie 1988 (Mw 6,9) si de unul major in zona Macquarie, Sudul Oceanului Indian, la 23 mai 1989 (Mw 8,2).
Mai trebuie spus ca seismele vrancene puternice din 1977, 1986 si 1990 s-au produs pe durata unui „val” de cutremure moderate cu ML 5,5+ din clusterul PIETRELE INSIRATE: 1 octombrie 1976, 18 iulie 1981 si 4 septembrie 1987. Nu este o intamplare acest lucru, seismele moderate foarte adanci de la PIETRELE INSIRATE sunt cele care anunta evolutii seismice semnificative pe termen mai lung.

01.10.1976 17:50:43 UTC 45,68N 26,49E 146 km 5,6
04.03.1977 19:21:54 UTC 45,77N 26,76E _94 km 7,2
18.07.1981 00:02:58 UTC 45,69N 26,42E 166 km 5,5
30.08.1986 21:28:37 UTC 45,52N 26,49E 131 km 7,0
04.09.1987 01:40:29 UTC 45,68N 26,43E 161 km 5,5

30.05.1990 10:40:06 UTC 45,83N 26,89E _91 km 6,7
31.05.1990 00:17:47 UTC 45,85N 26,91E _87 km 6,1

 Cutremurul din 30 mai 1990 a fost ultimul cutremur vrancean puternic, avand magnitudinea MGR=6,7 si intensitatea macroseismica maxima de VIII grade.Seismul a avut loc la ora locala 13h40min06sec si a fost urmat de un cutremur secundar cu magnitudinea MGR=6,1 produs la un interval de cca. 13 ore mai tarziu, in dimineata zilei de 31 mai 1990 la ora 3h17min47sec (timp local). Ceea ce e remarcabil la acest dublet seismic este schimbarea directivitatii procesului de rupere intre cele doua socuri, de la orientarea clasica NE-SV in cazul cutremurului din 30 mai 1990 la orientarea perpendiculara NV-SE, cu accentuari de intensitate spre Dobrogea, in cazul cutremurului din 31 mai 1990.
Primul soc a fost precedat de o activitate seismica vranceana in crestere usoara, cu mai multe evenimente foarte adanci in baleiere rapida centru-SV:

01.05.1990 08:41:54 UTC 45,62N 26,51E 139 km 4,1
12.05.1990 23:30:15 UTC 45,53N 26,36E 140 km 4,3
25.05.1990 06:34:48 UTC 45,39N 26,21E 141 km 4,2
30.05.1990 10:40:06 UTC 45,83N 26,89E _91 km 6,7

Asadar, 3 cutremure de foarte mare adancime au precedat socul principal de la 30 mai 1990, care insa s-a produs la adancimea de 91 km. Nu e pentru prima data cand un cutremur moderat sau puternic produs in partea de sus, la 80-110 km adancime, este precedat de o concentrare de cutremure foarte adanci. S-a mai intamplat in cazul cutremurului din 2004:

27.09.2004 09:16:22 UTC 45,70N 26,45E 166 km 5,2
24.10.2004 19:56:13 UTC 45,49N 26,42E 171 km 4,7
27.10.2004 20:34:36 UTC 45,84N 26,63E 105 km 6,0

si in cazul seismului din septembrie 2016 (primul soc al dubletului care, in mod curios, prezinta o similaritate cu dubletul din 1990 in sensul schimbarii directivitatii intre cele doua socuri):

04.08.2016 10:54:40 UTC 45,59N 26,55E 140 km 4,4
14.08.2016 14:44:31 UTC 45,62N 26,45E 146 km 4,1
01.09.2016 07:49:21 UTC 45,61N 26,39E 144 km 4,4
08.09.2016 17:03:02 UTC 45,64N 26,51E 138 km 4,2
23.09.2016 23:11:20 UTC 45,71N 26,62E _92 km 5,8

Se observa, prin urmare, ca in multe cazuri tendinta de concentrare a evenimentelor cu magnitudini 4,0+ la adancimi foarte mari preceda seisme moderate si puternice la adancimi in jur de 90-110 km.
Cutremurul din 30 mai 1990 a fost urmat de mai multe replici si de un soc secundar (fenomen de tip dublet), astfel:

30.05.1990 11:02:21 UTC 45,79N 26,84E _94 km 4,4
30.05.1990 11:31:23 UTC 45,86N 26,81E _89 km 4,7
30.05.1990 20:19:47 UTC 45,81N 26,83E _86 km 4,2
31.05.1990 00:17:47 UTC 45,85N 26,91E _87 km 6,1
31.05.1990 04:48:44 UTC 45,77N 26,99E _78 km 4,8
13.06.1990 22:27:23 UTC 45,80N 26,80E _65 km 4,3
26.06.1990 07:54:19 UTC 45,79N 26,77E _86 km 4,1

Mai este de notat activitatea crustala din zona MARASESTI-ADJUD in toamna anului 1990:

14.10.1990 13:17:37 UTC 45,90N 27,00E _20 km 4,6
11.11.1990 10:51:41 UTC 46,06N 27,15E _16 km 4,3

Inaintea seismelor din 1990 s-au inregistrat activitati seismice crustale semnificative in Carpatii Orientali, zona TOPLITA, in noiembrie si decembrie 1989 (doua seisme cu magnitudini de 4,5-4,7 grade), precum si un roi de cutremure in zona VRANCIOAIA la 18 august 1989.
Cutremurul din 30 mai 1990 (cu originea in Muntii Vrancei, la capatul de Nord-Est) s-a produs la 4 ani dupa cel din 31 august 1986 (cu originea in Muntii Buzaului, la capatul de Sud-Vest). Un fenomen similar de transfer de tensiuni SV-NE s-a mai observat in cazul cutremurelor din 6 octombrie 1908 (SV) si 25 mai 1912 (NE).
Dupa un cutremur cu magnitudinea de 6,6-7,0 grade din Muntii Buzaului, adancime 120-135 km, este foarte probabil ca in interval de 4-12 ani sa urmeze un alt cutremur puternic in Muntii Vrancei.
 Cutremurul din 30 mai 1990 (MGR=6,7) a fost, cu adevarat, ultimul cutremur semnificativ din Vrancea, nu se compara cu cel din 27 octombrie 2004 (MGR 6,0) si nici cu cele din 2016 si 2018 (ML 5,8). Intensitatea maxima a fost de VIII grade, iar la Bucuresti de VII grade, deci se poate vedea usor diferenta intre o intensitate de V grade la Bucuresti (in cazul seismelor din 2016), respectiv V-VI grade in 2018, si VII grade in 1990.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!