Cutremure moderate cu magnitudini de pana la 5,6 grade in Marea Adriatica-Vestul Albaniei

O secventa de cutremure moderate, cu cele mai puternice evenimente avand magnitudini de 5,6 si 5,1 grade, s-a inregistrat incepand cu ziua de sambata, 21 septembrie, in Marea Adriatica, in apropierea zonei de coasta din Vestul Albaniei. Aceasta serie de cutremure vine in continuarea unei succesiuni de seisme produse in ultimele saptamani in Oceanul Indian (inclusiv pe Dorsala Carlsberg), Marea Rosie, Turcia, Caucaz-Marea Caspica, Asia (mai ales in China) si in Iran. Aceasta succesiune denota propagarea efectelor unei perturbatii seismice dinspre Oceanul Indian spre Asia si spre regiunea mediteraneana, inclusiv spre microplaca Adriatica.
Primul cutremur s-a produs la ora 14h04min UTC (ora locala 16h04min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in Estul Marii Adriatice, in apropierea coastei Albaniei, la cca. 5 km Nord de orasul Durrës.

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 20 km si a avut magnitudinea de 5,6 grade pe scara bazata pe moment seismic. Cutremurul a fost resimtit in cea mai mare parte a Albaniei, dar si in Macedonia. Seismul a provocat avarii structurale moderate in localitatile in apropierea epicentrului. S-au desprins fragmente de ziduri. Cel putin 20 de oameni au fost raniti, potrivit agentiilor internationale de stiri. Miscarea seismica a fost resimtita destul de puternic si in capitala Tirana.
Al doilea seism moderat s-a produs la ora 14h15min UTC (ora locala 16h15min), epicentrul fiind localizat la 10 km Sud de Durrës.

Sursa foto: EMSC

Potrivit EMSC, cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de  5,1 grade pe scara bazata pe moment seismic.
S-au inregistrat mai multe replici, dintre care, pana la aceasta ora, cele mai puternice au fost cele produse la ora 16h10min UTC (cu magnitudinea mb 4,7) si, respectiv, 22h07min UTC (mb 4,8). 

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!