Cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade in Banat

Un cutremur crustal (superficial), cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter, s-a produs in dimineata zilei de vineri, 9 noiembrie, in Banat, avand sursa in Culoarul Cernei (Banatul montan).

Sursa foto: EMSC

Cutremurul a avut loc la ora locala 3h14min18sec (1h14min18sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in partea nordica a Culoarului Cernei, la Sud de localitatea TEREGOVA, judetul Caras-Severin (45,11 grade latitudine Nordica, 22,29 grade longitudine Estica).

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 4,9 km si a avut magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter. Seismul a fost resimtit in zona epicentrala cu intensitatea maxima de IV grade pe scara Mercalli.
Grabenul Cernei este o structura geotectonica activa seismic din regiunea Banatului de munte. Aproape in fiecare an in aceasta zona se produc cutremure crustale minore. Cel mai puternic cutremur din Culoarul Cernei s-a produs la 18 iulie 1991 in partea sudica, avand epicentrul in zona BAILE HERCULANE-TOPLET; cutremurul din 1991 a avut magnitudinea 5,6 iar intensitatea in zona epicentrala a fost de VIII grade pe scara Mercalli.
La 1 noiembrie 2014 s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,7 grade in partea nordica, cu epicentrul in zona TEREGOVA; seismul din 2014 a fost resimtit in zona epicentrala cu intensitatea de V-VI grade pe scara Mercalli, iar aria macroseismica a inclus orasele CARANSEBES, DEVA, RESITA si chiar ALBA IULIA.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!