Cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade in regiunea Vrancea

Un cutremur subcrustal cu magnitudinea de 3,8 grade s-a produs in dimineata zilei de sambata, 22 septembrie, in regiunea Vrancea.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora locala 5h05min00sec (2h05min00sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamatului, epicentrul seismului a fost localizat in Muntii Buzaului, la Nord de GURA TEGHII si la 14 km Nord-Vest de LOPATARI,  judetul Buzau (45,59 grade latitudine Nordica, 26,50 grade longitudine Estica).

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 123,5 km si a avut magnitudinea ML de 3,8 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de II-III grade pe scara Mercalli. Alte doua miscari seismice au mai avut loc in Vrancea in zilele de 18 si 19 septembrie. Cutremurul din 18 septembrie s-a produs la adancimea de 63 km in zona ODOBESTI-PANCIU, magnitudinea acestuia fiind de 3,6 grade. Seismul din 19 septembrie s-a produs la adancimea de 133 km in Muntii Vrancei, zona NEREJU-PALTIN, magnitudinea fiind de 3,9 grade. 

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!