close
Stiri vechi

Aberatiile pe teme seismice ale televiziunii Realitatea Tv

In aceasta seara, televiziunea Realitatea Tv a colportat zvonul potrivit caruia seismologii ar fi in alerta, iar pe banda galbena s-a titrat ca, citez, „Vrancea poate produce un cutremur de 8,1 pe Richter”.

Sunt afirmatii grave, din categoria zvonurilor alarmiste, frecvent difuzate de televiziuni de scandal si de ziare de mahala. Desigur, zvonistica in ceea ce priveste seismele nu este ceva nou, variind doar scopurile difuzarii unor alegatii nebazate pe nimic serios, ci doar pe rastalmaciri, interpretari tendentioase ale unor date publice privind seismicitatea curenta din tara.
Televiziunea Realitatea Tv este una dintre televiziunile specializate in alegatii alarmiste in ceea ce priveste riscul seismic in Romania, respectiv evolutia seismicitatii pe termen scurt si mediu in tara noastra. Aceste alegatii vehiculate inclusiv in aceasta seara nu au fundamente valide, nu sunt justificate de producerea unor cutremure care fac totusi parte din seismicitatea anuala a zonei Vrancea. Se prezinta total deformat si cu exagerari evidente situatia seismica actuala din Romania. Nu exista, de fapt, nici un indiciu ca ar fi iminent un cutremur major in Vrancea, fara a mai vorbi despre magnitudinea invocata. Nu au fost prezentate argumente valide pentru a sustine tezele alarmiste vehiculate.

Sorin

The author Sorin