Sursa foto: EMSC
Seismul a avut loc la ora 11h26min UTC (ora locala 16h26min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul seismului a fost localizat in sud-vestul Pakistanului, la sud-est de Dalbandin. Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 5,3 grade pe scara bazata pe moment seismic.
Zona de sud-vest a Pakistanului a fost afectata de mai multe cutremure puternice incepand din 2011. Astfel, la 18 ianuarie 2011, un cutremur major cu magnitudinea moment de 7,2 grade s-a produs in zona Dalbandin la adancimea de 80 km. La 24 si 28 septembrie 2013, doua cutremure cu magnitudini de 7,7 si, resperctiv, 6,8 grade pe scara bazata pe moment seismic s-au produs pe un segment sudic al faliei Chaman (segmentul nordic al acestuia fiind rupt la 31 mai 1935, cand s-a produs marele cutremur de la Quetta de magnitudine moment 7,7).
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!