Sursa foto: EMSC
Cutremurul a avut loc la ora 16h01min UTC (ora locala 21h01min in Pakistan). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul cutremurului a fost localizat in nord-vestul Oceanului Indian, in apropiere de coasta Pakistanului si spre extremitatea vestica a zonei de subductie Makran (in apropierea golfului Oman).
Cutremurul s-a produs la adancimea de 12 km, potrivit USGS, iar magnitudinea a fost de 5,4 grade. Nu s-au inregistrat pagube.
Zona de subductie Makran a fost destul de activa in ultimii ani. Cel mai puternic cutremur a avut loc la 16 aprilie 2013 in zona de granita dintre Iran si Pakistan, la adancimea de 87 km, magnitudinea acestuia fiind de 7,8 grade pe scara bazata pe moment seismic. Seismul a urmat unui alt cutremur major subcrustal produs in sud-vestul Pakistanului la 18 ianuarie 2011 (magnitudine moment 7,2). Mai recent, la 4 mai 2015, un cutremur de magnitudine 5,1 s-a produs in zona de granita dintre Iran si Pakistan.
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!