Un cutremur puternic, cu magnitudinea moment de 6,2 grade (magnitudinea locala 6,1), s-a produs in ziua de joi, 22 mai, in Marea Egee-regiunea Insulei Creta.

Sursa foto: EMSC
Seismul a avut loc la ora 3h19min UTC (ora locala 6h19min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Laboratorul Seismologic al Universitatii din Atena, epicentrul seismului a fost localizat in Marea Egee, la Nord-Est de insula Creta (la cca. 82 km Nord-Est de capitala Heraklion), intre insulele Creta si Santorini.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 53 km si a avut magnitudinea de 6,2 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 6,1).
Nu au fost raportate pagube semnificative. Miscarea seismica a fost resimtita pe arie larga in insulele grecesti din Marea Egee -insulele Dodecanese, in Creta la Heraklion si in alte localitati, in Karpathos si in Santorini. Cutremurul a mai fost resintit si in Vestul Turciei (pana la cca. 250-300 km Nord-Est de epicentru), in Rhodos (la cca. 225 km Est de epicentru), Cipru (la peste 680 km Est de epicentru), Egipt (inclusiv in capitala Cairo, la cca. 820 km Sud-Est de epicentru), Israel si Liban (cca. 900 km Est de epicentru).
Nu s-au inregistrat pagube majore. La Heraklion mai multe cladiri vechi au suferit daune minore. Au fost consemnate câteva alunecari de teren de mica amploare care au blocat câteva drumuri. Aria macroseismica larga ca si amploarea redusa a efectelor locale se justfica prin adancimea relativ mare a hipocentrului si prin localizarea submarina a epicentrului. Nu a existat risc de tsunami.
La 13 mai, un alt cutremur relativ puternic, cu magnitudinea moment de 6,0 grade, s-a produs in Marea Egee-regiunea Insulelor Dodecanese, epicentrul fiind localizat la Est de insula Creta (la cca. 170 km Est de orasul Heraklion). Seismul s-a produs la adancimea de 54 km.
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!