Cutremur crustal de magnitudine 4,0 in Vrancea, zona ADJUD

Un cutremur crustal cu magnitudinea de 4,0 grade pe scara Richter s-a produs in noaptea de luni 29 iunie spre marti 30 iunie in regiunea Vrancea.

Sursa foto: EMSC

Cutremurul a avut loc la ora locala 1h20min56sec (22h20min56sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in nord-estul judetului Vrancea, la 8 km de orasul ADJUD (46,03 grade latitudine Nordica, 27,17 grade longitudine Estica).

Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 21,4 km si a avut magnitudinea de 4,0 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a miscarii seismice a fost de IV grade pe scara Mercalli.
Cutremurul a fost resimtit in mai multe localitati din judetele Vrancea, Bacau, Galati si Iasi, dar nu s-au inregistrat pagube.
Cel mai puternic cutremur crustal produs in Vrancea in ultimii 120 de ani a avut loc la 22 noiembrie 2014 in zona MARASESTI-PANCIU, magnitudinea acestuia fiind de 5,7 grade. 

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!