Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,5 grade in partea central-sudica a Oceanului Indian

Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,5 grade, s-a produs in ziua de duminica, 10 martie, in partea central-sudica a Oceanului Indian.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 7h53min UTC. Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul cutremurului a fost localizat in partea central-sudica a Oceanului Indian, in apropierea structurii geotectonice Ninety Est Ridge-Bazinul Wharton. Cutremurul s-a produs la adancimea de 15 km si a avut magnitudinea de 5,5 grade pe scara bazata pe moment seismic.

Sursa foto: EMSC

Mecanismul de focar a fost de tip decrosare, potrivit EMSC:

EMSC: Mecanism de focar cutremur Oceanul Indian 10 martie 2019

Ninety Est Ridge este o structura geotectonica majora din Estul Oceanului Indian care a generat cele mai puternice cutremure cu mecanisme de decrosare la 11 aprilie 2012 (un seism cu magnitudinea Mw 8,6 urmat la interval de cateva ore de un alt cutremur cu magnitudinea Mw 8,2). Un alt cutremur, cu magnitudinea Mw 7,8, s-a produs la 2 martie 2016 in prelungirea sudica a structurii.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!