Cutremur crustal cu magnitudinea de 4,0 grade in Moldova de Sud, zona Galati

Un cutremur crustal cu magnitudinea de 4,0 grade pe scara Richter s-a produs in seara zilei de miercuri, 16 august, in Moldova de Sud, judetul Galati.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora locala 18h16min35sec (15h16min35sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in Moldova de Sud, la cca. 11 km Nord de municipiul GALATI, judetul Galati (45,54 grade latitudine Nordica, 28,00 grade longitudine Estica).


Sursa foto: EMSC

Cutremurul s-a produs la adancimea de 10,5 km si a avut magnitudinea de 4,0 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima a fost de IV-V grade pe scara Mercalli.
Miscarea seismica a fost resimtita in mai multe localitati din judetele Galati si Braila, cu intensitati de la III pana la IV si chiar IV-V grade pe scara Mercalli. Astfel, seismul a fost resimtit la GALATI, BRAILA, dar si in alte localitati din Sudul Moldovei si Nord-Estul Munteniei.
In perioada septembrie-octombrie 2013, o secventa seismica s-a inregistrat in zona SCHELA-IZVOARELE din judetul Galati; secventa a culminat cu 3 socuri mai puternice, care au avut magnitudini de 3,9 grade; multe dintre miscarile seismice locale au fost resimtite in localitatile din zona epicentrala. Aceasta secventa seismica a precedat cutremurul vrancean subcrustal moderat produs la 6 octombrie 2013 in Muntii Vrancei, zona NEREJU-PIETRELE INSIRATE (magnitudine ML 5,6 si adancime focala 135 km). Seismul din octombrie 2013 a fost ultimul cutremur vrancean subcrustal cu magnitudinea ML mai mare sau egala cu 5,5. La 22 noiembrie 2014 s-a produs un cutremur crustal moderat in zona MARASESTI-PANCIU, la adancimea de 41 km, magnitudinea acestuia fiind de 5,7 grade.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!