Un cutremur crustal, cu magnitudinea ML de 4,2 grade, s-a produs in noaptea de joi 29 octombrie spre vineri 30 octombrie in Moldova centrala, avand sursa in partea nordica a Podisului Barladului (judetul Vaslui).
Sursa foto: INCDFP
Cutremurul a avut loc la ora locala 0h39min36sec (22h39min36sec UTC in ziua de 29 octombrie). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in partea nordica a Podisului Barladului, in apropierea localitatii NEGRESTI, judetul Vaslui (46,79 grade latitudine Nordica, 27,43 grade longitudine Estica).
Sursa foto: EMSC
Seismul s-a produs la adancimea de 7,8 km si a avut magnitudinea locala ML de 4,2 grade pe scara Richter. Intensitatea maxima in zona epicentrala a fost de IV-V grade pe scara Mercalli.
Miscarea seismica a fost resimtita in judetul Vaslui cu intensitati de la II-III la IV-V grade, dar si in judetul Iasi.
Seismul a fost precedat si urmat de alte cutremure mai slabe, cu magnitudini cuprinse intre 2,1 si 2,9 grade.
In ultimele luni s-au produs mai multe seisme crustale in aceasta zona din judetul Vaslui, incepand din decembrie 2019. Dintre acestea, cele mai importante evenimente s-au succedat in zona localitatii NEGRESTI dupa cum urmeaza:
25.12.2019 ora locala 7h05min55sec adancime 2,0 km magnitudine ML 3,1 intensitate maxima I0=II-III
13.02.2020 ora locala 18h30min41sec adancime 6,3 km magnitudine ML 3,3 intensitate maxima I0=III
21.10.2020 ora locala 8h55min38sec adancime 6,6 km magnitudine ML 3,1 intensitate maxima I0=II-III
30.10.2020 ora locala 0h39min36sec adancime 7,8 km magnitudine ML 4,2 intensitate maxima I0=IV-V
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!