Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,3 grade in Cipru

Un nou cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,3 grade, s-a produs in Cipru in ziua de miercuri, 12 noiembrie. Acesta a urmat la cateva ore seismului cu magnitudinea moment de 5,2 grade produs in cursul diminetii in aceeasi zona.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 14h23min UTC (ora locala 16h23min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul seismului a fost localizat in Sud-Vestul Ciprului, la 56 km Vest-Nord-Vest de orasul Limassol.
Seismul s-a produs la adancimea de 9 km si a avut magnitudinea de 5,3 grade pe scara bazata pe moment seismic. Mai multe seisme cu magnitudini mai mici au urmat si celui de-al doilea soc principal.
Miscarea seismica a fost resimtita in Cipru (la Limassol, Nicosia, Larnaca s.a.), dar si in Liban (inclusiv in capitala Beirut, aflata la 302 km Est de epicentru), in Sud-Vestul Turciei, Israel si Siria.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!