Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,3-5,4 grade in Portugalia

Un cutremur moderat, cu magnitudinea mb de 5,4 grade (magnitudinea locala 5,3), s-a produs in ziua de luni, 26 august, in Portugalia, in zona coastei de la Oceanul Atlantic, la Sud de Lisabona.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 4h11min UTC (ora locala 5h11min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul seismului a fost localizat in Oceanul Atlantic, in apropiere de zona de coasta a Portugaliei, la aprox. 80-85 km Sud-Vest de capitala Lisabona.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 16 km si a avut magnitudinea mb de 5,4 grade (magnitudinea locala 5,3).
Miscarea seismica a fost resimtita in regiunea de coasta a Portugaliei, inclusiv la Lisabona si in mai multe orase din lungul zonei de coasta la Oceanul Atlantic. Potrivit agentiilor de presa, cutremurul a fost resimtit si in Maroc, inclusiv la Casablanca (la peste 500 km Sud de epicentru). Nu au fost raportate pagube.