Cutremur crustal cu magnitudinea de 3,0 grade in Crisana (judetul Satu Mare)

Un cutremur crustal (superficial), cu magnitudinea locala ML de 3,0 grade, s-a produs in ziua de miercuri, 10 iulie, in Crisana (judetul Satu Mare).

Sursa foto: INCDFP

Seismul a avut loc la ora locala 19h07min47sec (16h07min47sec UTC). Potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, epicentrul seismului a fost localizat in zona MARGHITA-CAREI, in vecinatatea localitatii TASNAD, judetul Satu Mare (47,49 grade latitudine Nordica, 22,51 grade longitudine Estica).

Sursa foto: EMSC

Seismul s-a produs la adancimea de 1,7 km si a avut magnitudinea ML de 3,0 grade pe scara Richter. Miscarea seismica a fost resimtita in zona epicentrala cu intensitatea maxima de II-III grade pe scara Mercalli.
Regiunea seismogena Crisana prezinta o arie epicentrala importanta delimitata de localitatile Valea lui Mihai, Marghita si Carei, de-o parte si de alta a limitei judetelor Bihor si Satu Mare. Cele mai puternice seisme locale au avut loc la 1 iulie 1829 (magnitudine Mw estimata 6,2) si la 15 octombrie 1834 (magnitudine estimata Mw 5,6). Aceste seisme au atins intensitati maxime de VII-VIII grade. In secolul XX au fost inregistrate doar doua seisme moderate in aceasta zona, la 23 martie 1939 (ML 5,1) si la 25 februarie 1989 (ML 4,9).

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!