Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,5 grade in Vestul Afganistanului

Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,5 grade, s-a produs in ziua de marti, 19 martie, in Vestul Afganistanului.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 0h35min UTC (ora locala 5h35min in Pakistan). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul seismului a fost localizat in Vestul Afganistanului -Sudul provinciei Kandahar, in apropierea granitei cu Pakistanul, la 163 km Vest-Sud-Vest de orasul Quetta (Pakistan). Cutremurul s-a produs la adancimea de 7 km si a avut magnitudinea de 5,5 grade pe scara bazata pe moment seismic. Nu au fost raportate pagube semnificative. Miscarea seismica a fost resimtita in Afganistan (pana in orasul Kandahar aflat la 204 km Nord de epicentru) si in Pakistan (inclusiv in orasul Quetta, aflat la cca. 163 km Est de epicentru). In Afganistan, aria macroseismica a inclus provinciile Kandahar si Helmand. In Pakistan, aria macroseismica a inclus partea nordica a provinciei Balochistan (Belucistan).

Un alt cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,4 grade, s-a produs in aceeasi zona la ora 21h27min UTC (ora locala 2h27min a zilei de 20 martie in Pakistan).

In toamna anului 2023 mai multe cutremure s-au produs in provincia Herat din Vestul Afganistanului, cele mai puternice dintre acestea avand magnitudini moment de pana la 6,3 grade. Seismele din toamna anului 2023 au fost precedate de cutremure cu magnitudini moment in jur de 6,0 produse in Sudul Oceanului Indian. Seismul de astazi din Afganistan a fost, de asemenea, precedat de o serie de cutremure produse in ultimele doua saptamani in zona Insulei Macquarie din Sudul Oceanului Indian- la coada placii Indo-Australiene. Cel mai puternic dintre acestea a avut magnitudinea moment de 6,7 grade si s-a produs in ziua de duminica, 3 martie. Alte seisme, cu magnitudini moment mai mici (5,9 grade), au avut loc tot in zona Insulei Macquarie in zilele de marti, 5 martie, respectiv, sambata, 16 martie.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!