close
Cutremure in lume

Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,7 grade in Nepal

Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,7 grade, s-a produs in ziua de marti, 3 octombrie, in Vestul Nepalului.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 9h21min UTC (ora locala 15h06min in Nepal). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul seismului a fost localizat intr-o zona de munte din Vestul Nepalului (districtul Bajhang, in apropiere de granita cu India).
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 5,7 grade pe scara bazata pe moment seismic. Seismul a fost precedat de un cutremur cu magnitudinea mb de 4,9 grade produs la ora 8h55min UTC (ora locala 14h40min) si a fost urmat de mai multe replici slabe.
Cutremurul a fost resimtit intens in Vestul Nepalui, dar si in India pana in capitala New Delhi. Mai multe cladiri au fost avariate in zona epicentrala, iar 11 oameni au fost raniti. Daunele suferite de unele cladiri au fost semnificative, mergand pana la distrugeri partiale. O alunecare de teren declansata de seism a blocat o autostrada, potrivit agentiei Reuters.
In aprilie si mai 2015, doua seisme majore, cu magnitudini moment de 7,8 si, respectiv, 7,3 grade, au cauzat mii de victime si mari distrugeri in Nepal.

Sorin

The author Sorin