close
Cutremure in lume

Cutremur major cu magnitudinea de 7,2 grade in regiunea Peninsulei Alaska

Un cutremur major, cu magnitudinea moment de 7,2 grade, s-a produs in zona Peninsulei Alaska in ziua de duminica, 16 iulie.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 6h48min UTC (ora locala 22h48min a zilei de 15 iulie). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Serviciul American de Supraveghere Geologica, epicentrul seismului a fost localizat la Sud de Peninsula Alaska, in apropiere de zona de coasta.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 30 km si a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara bazata pe moment seismic.
Miscarea seismica a fost resimtita in partea sudica a Peninsulei Alaska.
Mai multe cutremure majore s-au produs in aceeasi zona in anii 2020 si 2021. Astfel, un seism violent cu magnitudinea moment de 8,2 grade s-a produs la Sud de Peninsula Alaska la 29 iulie 2021. Alte doua seisme majore, cu magnitudini moment de 7,8 si, respectiv, 7,6 grade, au avut loc tot la Sud de Peninsula Alaska in zilele de 22 iulie 2020 si, respectiv, 19 octombrie 2020, potrivit USGS.

Sorin

The author Sorin