Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,0-5,1 grade in Sudul Iranului

Un cutremur moderat, cu magnitudinea mb de 5,0 grade (magnitudinea locala 5,1), s-a produs in ziua de sambata, 1 aprilie, in Sudul Iranului.

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 15h57min UTC (ora locala 19h27min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Centrul Seismologic Iranian din cadrul Institutului de Geofizica al Universitatii din Teheran, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in partea sudica a provinciei Fars din Sudul Iranului (in apropierea zonei limitrofe cu provincia Hormozgan), la 31 km Sud-Est de orasul Mohr.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea mb de 5,0 grade (magnitudinea locala 5,1).
Miscarea seismica a fost resimtita in provinciile Fars si Hormozgan, in special in zona de coasta a Golfului Persic.

Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!