Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,6 grade (magnitudinea locala 5,5-5,7), s-a produs in ziua de vineri, 24 martie, in Nord-Vestul Iranului.
Sursa foto: EMSC
Seismul a avut loc la ora 3h16min UTC (ora locala 6h46min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Centrul Seismologic Iranian din cadrul Institutului de Geofizica al Universitatii din Teheran, epicentrul miscarii seismice a fost localizat in provincia Azerbaidjan de Vest din Nord-Vestul Iranului, la Nord-Vest de Tabriz si la 15 km Sud de orasul Khowy.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 19 km si a avut magnitudinea de 5,6 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,5-5,7).
Miscarea seismica a fost resimtita in Nord-Vestul Iranului, inclusiv in orasul Tabriz aflat la 125 km Est de epicentru, in Armenia, inclusiv in capitala acesteia, orasul Erevan, precum si in Azerbaidjan.
Mai multe cutremure moderate au avut loc in aceasta zona din Nord-Vestul Iranului in ultimele 6 luni. Astfel, in toamna anului 2022 alte doua cutremure moderate s-au produs in aceeasi zona, la 21 septembrie 2022 (magnitudine moment 5,1) si la 5 octombrie 2022 (magnitudine moment 5,6). La inceputul anului, doua cutremure moderate, cu magnitudini moment de 5,8 si, respectiv, 5,9 grade, s-au produs in zona orasului Khow, in zilele de 18 si 28 ianuarie 2023. Seismul din 28 ianuarie a provocat distrugeri locale si mai multe victime. Un alt cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,2 grade (magnitudinea locala 5,2-5,4), a mai avut loc in aceesi zona si in ziua de joi, 16 martie.
Dacă doriți sa comentati la aceasta știre sau să aflați ce spun și alți vizitatori ai site-ului nostru,
vă așteptam pe forumul Cutremur.net unde veți avea acces la comunitatea noastră online!