close
Stiri vechi

Cutremur moderat cu magnitudinea de 5,3 grade in Estul Turciei

Un cutremur moderat, cu magnitudinea moment de 5,3 grade (magnitudinea locala 5,2), s-a produs in ziua de marti, 27 septembrie, in Estul Turciei (provincia Kars).

Sursa foto: EMSC

Seismul a avut loc la ora 14h08min UTC (ora locala 17h08min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean si de Observatorul Seismologic Kandilli (Turcia), epicentrul seismului a fost localizat in Nordul provinciei Kars din Estul Turciei, la 21 km Vest-Nord-Vest de orasul Kars.
Cutremurul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 5,3 grade pe scara bazata pe moment seismic (magnitudinea locala 5,2). Miscarea seismica a fost urmata de mai multe replici, cele mai puternice dintre acestea avand magnitudini de 4,0-4,4 (pana in acest moment).
Miscarea seismica a fost resimtita in Nord-Estul Turciei, mai intens in provincia Kars. De asemenea, cutremurul a fost resimtit in Armenia (inclusiv in capitala Erevan), precum si in Georgia. Nu au fost raportate pagube majore.
Mecanismul de focar a fost de tip decrosare, potrivit EMSC:

 

EMSC: Mecanism de focar cutremur Turcia 27 septembrie

Sorin

The author Sorin