close
Stiri vechi

Cutremur major de magnitudine 7,3 in Nepal

Un nou cutremur major, cu magnitudinea moment de 7,3 grade, s-a produs in ziua de marti, 12 mai, in Nepal.

Sursa foto: EMSC

Cutremurul a avut loc la ora 7h05min UTC (ora locala 12h50min). Potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, epicentrul seismului a fost localizat la 86 km est de Kathmandu. Seismul s-a produs la adancimea de 10 km si a avut magnitudinea de 7,3 grade pe scara bazata pe moment seismic.
Cutremurul major de astazi nu este o replica a marelui cutremur de magnitudine 7,8 produs in Nepal pe 25 aprilie, ci un seism indus de acesta. Epicentrul a fost situat la capatul estic al faliei rupte la 25 aprilie.
Seismul a fost urmat de mai multe replici cu magnitudini de peste 5-5,5 grade, dintre care cea mai puternica s-a produs la ora 7h36min UTC (ora locala 13h21min) si a avut magnitudinea de 6,2 grade.

Sursa foto: CNN

Cutremurul a fost resimtit puternic la Kathmandu, unde locuitorii si-au petrecut ultimele saptamani in afara cladirilor. In urma cutremurului de magnitudine 7,8 din 25 aprilie peste 8000 de oameni au murit.

Update: Cel putin 36 de oameni au murit in urma cutremurului major de magnitudine 7,3 produs astazi in Nepal. Peste 1000 de oameni au fost ranit. Mai multe cladiri din Kathmandu s-au prabusit in urma miscarii seismice al carui epicentru a fost localizat la est de capitala Nepalului. Mai multe replici de magnitudini cuprinse intre 4,0 si 6,2 grade au zguduit zona in primele ore dupa socul principal.
Cutremurul a declansat noi alunecari de teren in zona epicentrala. Miscarea seismica a mai fost resimtita in India, Bangladesh si in Afganistan.
Expertii apreciaza ca in urmatoarea perioada sunt de asteptat noi replici de magnitudini moderate.

Sorin

The author Sorin