close
Stiri vechi

Cutremur puternic de magnitudine 6,9 in Marea Egee

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,9 grade s-a produs in dimineata zilei de sambata, 24 mai, in Marea Egee.

Cutremurul a avut loc la ora 9h25min UTC (12h25min ora Romaniei) , potrivit datelor publicate de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean. Epicentrul cutremurului a fost localizat in Marea Egee, la cca. 260 km nord-vest de IZMIR (vestul Turciei). Seismul s-a produs la adancimea de 27 km, iar magnitudinea a fost de 6,9 grade pe scara bazata pe moment seismic. Cutremurul a fost urmat de mai multe replici cu magnitudini de peste 4,0 grade, dintre care cea mai puternica a avut loc la ora 9h31min UTC, magnitudinea acesteia fiind de 5,0 grade.
Miscarea seismica a fost resimtita pe o arie larga in insulele grecesti din Marea Egee, in vestul Turciei (inclusiv la ISTANBUL si IZMIR), in mai multe tari balcanice (mai intens in Bulgaria) dar si in sudul Romaniei. In Romania, miscarea seismica a fost resimtita in sudul Olteniei si al Munteniei, la CRAIOVA si in alte orase, inclusiv la BUCURESTI. Cutremurul s-a mai simtit la GALATI, DROBETA TURNU-SEVERIN, TURNU MAGURELE, CONSTANTA, precum si in mai multe localitati din judetele Ialomita si Calarasi. In sudul Romaniei, cutremurul a fost resimtit cu intensitati de cca. III pana la III-IV grade pe scara Mercalli.

Update:
Cel putin 260 de oameni au fost raniti in vestul Turciei in urma cutremurului de magnitudine 6,9 produs in Marea Egee, in principal din cauza panicii. Miscarea seismica a fost resimtita destul de intens pe intreg teritoriul Bulgariei, inclusiv in capitala SOFIA.
Socul principal a fost urmat de un mare numar de replici, unele cu magnitudini cuprinse intre 4,6 si 5,0 grade, resimitite in vecinatatea epicentrului.

Pentru marturii privind modul cum ati resimtit cutremurul, va rugam sa postati si pe forum la topicul:

Cutremur 24 mai 2014

Sorin

The author Sorin